Ingrediente:
1 kg fleica, sare, piper, untură
Ingrediente pentru umplutură:
4 felii pâine, 2 ouă fierte, 2 ouă crude, 100 ml lapte, 100 ml supă de pui, 1 legătură leurdă, 2 buc. ceapă verde, 150 g ficat de vită, sare, piper, măghiran, puțin ulei
Preparare:
Se călește ceapa în puțin ulei după care se adaugă ficatul și se prăjește în continuare până la albire. Se condimentează cu sare, piper, măghiran. Pâinea se înmoaie în lapte și supa de pui. Ouăle fierte se taie felii, iar cele crude se bat.
Se condimentează fleica. Se amestecă umplutura, după care se umple în carne. Se coase astfel ca umplutura să nu se scurgă. Se dă la cuptor încins la 170 de grade până rumenește, stropind din când în când cu untură.
Poftă bună!













